- Ia apucați-vă de semănați, și dacă nici de data asta nu ies pepenii, capetele voastre le vor ține locul pe tavă.
Cristur și Brustur pregătiră ogorul și semănară semințele iar plantele mici încolțiră repede și prinseră a crește și a se răsuci în vrejuri. Pepenii se arătară, verzi dar apoi grădinarii băgară de seamă că se întâmpla același lucru ciudat, fructele abia date în pârg începură să putrezească.
Cei doi paji umblau pe ogor întorcând și sucind pepenii pe toate părțile, când văzură cu bucurie că un pepene era sănătos și continua să crească tot mai rotund. Când fu bun de mâncat cei doi paji îl culeseră, îl puseră pe o tipsie de aur și îl înfățișară regelui și întregii curți.
Regele pe de o parte era bucuros, pentru că de ani lungi nu se mai făcuse un pepene pe pământul lui, pe de alta era supărat: un singur pepene pe tot ogorul? El luă cuțitul cel mare de argint și vru să împungă coaja pepenelui dar acesta lunecă și se rostogoli pe scara cea mare, în jos iar curtenii alergară să-l prindă repede, să nu se spargă.
Pepenele însă se rostogoli pe sub scaune, pe coridoare și prin sala armelor, ascunzându-se și ieșind la lumină, iar când cineva credea că a pus mâna pe el, pepenele continua să se dea de-a dura până când ajunse în cămara regelui și se așeză pe o draperie care acoperea podeaua, astfel că oricât căutară nu-l observă nimeni.
Regele se aplecă și dădu la o parte cuverturile uitându-se cu luare-aminte sub pat dar nimic! Se făcu noapte iar el încetă cu căutatul și se culcă, o dată cu regina. Încuiară ușile iar s’ugile rămaseră căutând pepenele prin castel. Și căutară până dimineață, când căzură înciudați și frânți de oboseală.
