Regele Harbuz se supără foarte, mai ales că fiind un rege pașnic nu era prea priceput într-ale bătăliei dar Făt-Frumos Pepenean îi spuse:
- Nu-ți face griji, tată! și când fluieră odată, pepenii de pe ogor ieșiră și alcătuiră o oaste care se rostogolea către oastea dușmanului Mătrăgună.
Pepenii veneau așa de iute că-i prăbușiră pe spate pe oșteni, iar Făt-Frumos trăgea cu pușca cu alice ascuns după harbuji. Într-o singură zi bătălia se termină iar oastea dușmană fu la pământ.
Peste un an, regele Mătrăgună porni iar împotriva regelui Harbuz. De data asta oastea lui era de două ori mai numeroasă dar și pepenii vecinului de sute de ori mai mulți.
Oștenii regelui făcură catapulte cu pepeni și îi loviră pe dușmani până îi nimiciră.
Regele Mătrăgună nu se lăsă. Strânse sfatul țării și hotărâră să distrugă mai întâi pepenii și apoi pe regele Harbuz. Dar cum să facă?
Trimiseră o armată de hârciogi înfometați care invadară ogoarele regelui și roaseră pepenii.
Însă mare fu uimirea regelui Mătrăgună când văzu că asupra lui vine Făt-Frumos Pepenean cu o armată de hârciogi uriași, cu burțile pline de pepeni, grași, sătui și cu puști în labe. Și începu o luptă crâncenă.
