- Destul că am amețit! strigă ea iar pepenele se opri. Apoi plecă în odaia ei împreună cu doamnele de onoare și cu pepenele rostogolindu-se pe sub poalele lor.
Regina se duse la oglindă. Luă pepenele și îl așeză pe pântece, se întoarse și se privi dintr-o parte, oftând. Atunci pepenele intră înăuntrul ei și ea se făcu ca o femeie însărcinată și gata să nască. Regina și doamnele se speriară dar se și bucurară totodată.
Ea merse împreună cu ele și se așeză solemnă pe tron în timp ce regele și curtenii umblau în patru labe pe sub mese căutând pepenele. Ea zâmbi și spuse:
- Nu mai căutați, pepenele este la mine!
Mirarea regelui a fost mare. El se întreba: oare ce va naște regina dacă înăuntrul ei se află un pepene? Dar când puse mâna pe pântecul ei acolo se simțea o vietate care mișca la fel ca un copil în pântecele mamei.
La scurtă vreme, regina născu un băiat mare și frumos. Regele nu mai putu de bucurie și trei zile ospătară și chefuiră. I-au pus numele Făt-Frumos Pepenean și el creștea într-o lună cât alții într-un an.
După nașterea băiatului, pepenii începură să crească și să se coacă fără necazuri pe ogorul regelui. Erau atât de dulci și de buni încât vestea despre pepenii regelui Harbuz trecu hotarele. Regele vecin, Mătrăgună, ceru semințe iar Cristur și Brustur, acum mari sfetnici, îi trimiseră, numai că pe pământul lui nu răsări nimic din acele semințe.
Furios, regele Mătrăgună porni cu oastea să devasteze ogoarele regelui Harbuz.
