Dar asta nu-l îmblânzi pe rege. Imediat trebui să-și arunce în mașină legătura cu haine și ce mai avea și să meargă către pădurea unde locuia Cristur, porcarul.
- Ai venit! se bucură porcarul când îl văzu. Și fugi în căsuța lui și-i aduse un sac mic, legat la gură și-i spuse:
- Du-i-l regelui și spune-le grădinarilor să semene semințele chiar mâine!
- Regele a dat poruncă să mergi la castel să fii paj în locul meu, iar eu să văd de porci, spuse bietul Brustur.
- Hmm, hai și-om merge împreună, că de porci au grijă frații mei.
Brustur se gândi că regele îl va ierta dacă îi va duce semințele acelea, așa că nu mai făcu vorbă multă. Cei doi intrară în mașina încinsă de soare și porniră pe drumul prăfuit spre castel.
Când ajunseră, regele Harbuz era în sala tronului și ținea sfat cu marele sfetnic Urzică. Văzându-i regele se înroși de mânie iar sfetnicul își ridică din piept barba lungă și țepoasă și-i străpunse pe cei doi cu o privire poncișă și plină de dispreț.
Brustur se lăsă în genunchi pe covor cu sacul ridicat spre rege:
- Semințe de pepeni din Å¢ara Verde, Măria ta!
Regele întinse mâna pentru a lua săculețul și rămase astfel vrând totodată să-i certe aspru pe cei doi fiindcă îi nesocotiseră porunca dar ceva în sinea sa nu-l lăsă. Înhăță sacul, îl desfăcu și răsturnă pe o tavă de argint semințele negre.
